Azi, 18 iulie 2024, am avut plăcerea de a organiza un webinar dedicat medicilor de familie, centrat pe tema prevenției.
Evenimentul, desfășurat pe platforma Zoom, a reunit medici de familie din cele 7 județe vizate de proiect (Călărași, Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Prahova, Buzău și Dâmbovița). El propune o abordare eficientă de prevenire a afecțiunilor cardiovasculare, precum cardiopatia ischemică și accidentul vascular cerebral, bazată pe modelele și teoriile schimbării comportamentelor de risc.
Webinarul a beneficiat de expertiza a doi medici de familie cu o vastă experiență, care au fost alături de noi pe parcursul construirii acestei intervenții:
- Dr. Adela Iancu – Conferențiar universitar la Disciplina Medicină de Familie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și medic de familie în București.
- Dr. Daciana Toma – Medic primar în medicină de familie, coordonator al Grupului de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), vicepreședinte al SNMF și instructor formator în metode de cercetare în Medicină de Familie, medic de familie în București.
„Consider că accesul la informații simple și accesibile pentru pacienți este crucial pentru gestionarea sănătății lor. Pasul următor este acela de a motiva pacientul șă aplice aceste informații într-un mod care să-i protejeze sănătatea. Iar acest lucru nu este deloc facil, pentru că vorbim aici despre schimbare de comportament, o știință ale cărei taine nu ne sunt atât de la îndemână.
Inițiativele precum acest webinar nu doar că ne oferă cunoștințe și instrumente practice, dar ne ajută să ne reamintim cum să ne conectăm mai profund cu pacienții noștri. Este o oportunitate valoroasă să învățăm cum să comunicăm mai eficient și să ”hrănim” responsabilitatea pacienților pentru îngrijirea sănătății lor. Sunt ferm convinsă că astfel de inițiative sunt întotdeauna binevenite și esențiale pentru evoluția practicii noastre în medicina de familie.”
Webinarul este organizat în paralel cu sesiunile de instruire cu prezență fizică, realizate la nivel local, în județele vizate de proiect. Având în vedere programul încărcat al medicilor de familie și dificultatea acestora de a participa la cursurile fizice, pe parcursul unei zile lucrătoare, am elaborat aceste webinarii pentru a le oferi posibilitatea de a participa mai facil și într-o manieră care respectă nevoile acestora.
Pe parcursul celor trei ore, participanții au explorat metode simple și eficiente de prevenire a afecțiunilor cardiovasculare, utilizând un limbaj accesibil pacienților și diverse instrumente ajutătoare create în cadrul proiectului.
Scopul principal a fost să oferim medicilor de familie instrumente și metode de abordare a prevenției bazate pe modele care funcționează în domeniul sănătății comportamentale pentru că stimulează interesul pacienților pentru prevenție, nivelul de conștientizare și cresc aderența la recomandările medicilor de familie în ceea ce privește controlul factorilor de risc și tratarea bolilor.
Le mulțumim tuturor participanților pentru implicare și interes, precum și lectorilor pentru prezentările lor inspirate și informative. În toamna acestui an, urmează să organizăm încă două webinarii similare, unul concentrat pe prevenirea a patru tipuri de cancer (de sân, de col, colorectal și pulmonar) și altul pe prevenirea diabetului zaharat.
Vă așteptăm cu drag să vă alăturați și la următoarele webinarii!